Biserica fortificata Agnita, Transilvania

Biserica fortificata Agnita - prezentare si imagini

Punctul de maximă atracţie turistică al oraşului Agnita îl constituie Cetatea ţărănească cu Biserica fortificată adăpostită de aceasta. Privilegiile regale confirma existenta cetatii din Agnita in 1466, ea fiind construita probabil odata cu biserica - hala gotica, inaltata pe fundamentul unei bazilici romane, fara turn, din secolul al XIII-lea, fortificata in primul sfert al secolului al XVI-lea. Intr-un document pastrat pana in 1948 in biserica, era indicat anul 1409 ca fiind acela al constructiei actuale.

Cetatea, alcatuita dintr-o tripla incinta, a fost ridicata in mai multe etape, asa cum mai tarziu a fost modificata la diferite intervale. Cele patru turnuri de aparare construite din piatra de rau si de cariere apartineau curtinei interioare. In centrul laturii nordice, turnul dulgherilor, cu o intrare boltita prevazuta cu hersa, veghea deasupra portii. In est se inalta turnul faurarilor in sud-est turnul croitorilor, iar in sud-vest turnul cizmarilor. Intre acestea din urma mai exista sopronul vechi din lemn.

Turnurile isi datoreaza denumirile faptului ca ingrijirea si apararea lor era datoria diferitelor bresle, care isi pastrau in turnul lor si slanina agatata de barnele platformelor de lemn. Turnurile cu cate cinci caturi sunt toate prevazute cu metereze mici, practicabile exclusiv pentru arme de foc, nisele fiind boltite prin arcade de piatra asezate vertical sau acoperite de lespezi suprapuse marginal.

Curtina interioară cuprindea o curte de formă ovală având un diametru de 55-65 m - dacă luăm colţurile interioare ale turnurilor drept puncte de reper - curtina a doua legând colţurile exterioare ale turnurilor. Între aceste două curtine se afla "Zwinger-ul", curtea animalelor, adăpostite acolo în caz de pericol, iar a treia curtină, de formă poligonală neregulată, includea un şanţ cu apă, în exterior curtina fiind protejată de pârâul apropiat şi de terenul mlăştinos. În 1845 a fost demolată a treia curtină, în 1867 au fost demolate cămările de provizii ce înconjurau incinta interioară, pentru ca în 1870 să cadă şi ultimele vestigii ale triplului cordon de curtine, lăsând turnurile complet izolate, din materialul obţinut prin demolare construindu-se noua şcoală.

Nucleul cetăţii îl constituia biserica-hală în stil gotic. Corul ei alungit, închis spre est pe trei laturi, precum şi nava centrală poartă bolţi semicilindrice cu penetraţii, ornamentate odinioară cu nervuri de teracotă dispuse în formă stelată, vopsite în roşu, după cum o dovedesc urmele din colţul sud-vestic. Deasupra micilor bolţi în cruce ale colateralei nordice s-a ridicat o tribună, pe când colaterala sudică atinge înălţimea navei centrale, acoperită cu bolţi în cruce, separate de arcuri dublou în arc frânt.

Pe latura de nord s-au conservat stâlpii originari de secţiune pătrată, adosându-li-se însă colonete pentru susţinerea bolţii navei centrale. Arcadele romanice, deschise între aceşti stâlpi spre colaterala nordică, au fost înălţate şi închise în arc frânt, păstrează o cornişă plasată mai jos, în punctul naşterii unui arc romanic anterior, reprezentând deci o urmă a bazilicii romanice. Portalul apusean ca şi portalurile laterale dispuse pe acelaşi ax, îngusta intrare a preotului în peretele de sud al corului, ca şi toate ferestrele sunt terminate în arc frânt, profilurile lor având un caracter rustic şi greoi. Proporţiile bisericeşti nu sunt prea fericit rezolvate, încât execuţia poate fi atribuită unor meşteri locali şi nu unora calificaţi la vreunul din marile şantiere citadine. Doar tabernacolul din peretele de sud al corului prezintă forme ale goticului târziu, mai graţioase, vădind o certă influenţă orientală în desenul detaliilor.

O clopotniţă de 44 m înălţime, cu şase caturi şi o galerie cu balustradă din paiantă a fost aşezată în faţa laturii apusene, liberă pe trei laturi, aşa încât parterul ei, deschizând trei arcade mari în arc frânt, forma un portic al bisericii în faţa intrării principale. Odată cu fortificarea începută pe la anul 1500, turnul a fost înconjurat de o cămaşă de piatră, ridicându-se până la înălţimea catului al doilea cu acoperiş în formă de pupitru. Numit turnul olarilor, acest corp de apărare era prevăzut cu metereze, despărţit în două caturi printr-o platformă din bârne, catul superior fiind accesibil printr-o scară îngustă ce urcă din aripa nordică. Un coridor trecând in faţa laturii apusene a clopotniţei leagă aripa de nord cu cea de sud a acestui turn. Acesta nu era închis faţă de porticul clopotniţei, ale cărei caturi superioare erau de asemeni amenajate cu metereze, galeria de paiantă folosind la apărarea bazei turnului, care poartă un acoperiş în piramidă cu olane.

Acestei puternice fortificări a laturii apusene îi corespundea, în est, bastionul ridicat deasupra corului, cu parapet devansat, aşezat pe arcadele plate ce unesc contraforturile din jurul corului. În umbra acestor arcade se deschideau largi guri de turnare pentru lichide fierbinţi. La devastarea comunei în 1600 de către trupe de mercenari, a fost arsă şi biserica, renovată în 1614. În 1890, s-au reînnoit părţi ale bolţilor colateralei sudice. În 1892, bastionul de deasupra corului, devenit şubred, a fost demolat, iar în 1908, biserica a primit un acoperiş nou.

In decursul veacurilor, atât zidurile şi turnurile Cetaţiii, cât şi biserica propriu-zisă au fost refortificate, recămăşuite şi supraînălţate, pentru a face faţă evoluţiei tehnicii de luptă a asediatorilor. Astăzi silueta Cetăţii răsare cu turnurile sale deasupra acoperişurilor caselor din oraş, ca mărturie a unei străvechi existenţe.

Sursa informatiei prezentate