Biserica fortificata Viscri, Transilvania

Biserica fortificata Viscri - prezentare si imagini

Retras de la drumul mare ce leaga Brasovul de Sighisoara, satul Viscri adaposteste una dintre cele mai spectaculoase biserici fortificate sasesti, de altfel fiind una din cele 6 inscrise in patrimoniul mondial UNESCO. Particularitatile asezarii au atras atentia si bunavointa Mihai Eminescu Trust, o fundatie patronata de însusi Printul Charles, care a renovat biserica si cateva case din localitate redandu-le ceva din stralucirea initiala.

Pozitia retrasa a asezarii explica si aparitia sa relativ târzie în documente. Abia pe la 1400, “Alba ecclesia” (alias Viscri) apare într-un registru al localitatilor pentru plata impozitului datorat episcopatului, al comitatului de Rupea (Kosd). Pe la 1500, Viscri este enumerata printre comunele libere ale Scaunului de Rupea, cu 51 de gospodarii, trei pastori, un dascal si doi saraci. Aici, ca si în alte comune, vechimea bisericii confirma ca asezarea colonistilor germani a luat fiinta la sfârsitul secolului XII când a fost colonizata si partea apuseana a viitorului Scaun al Rupei.

Biserica-sala romanica, cum mai exista în zona Rupei doar în Homorod (biserica-sala din Crit apartinea deja stilului de trecere de la romanic la gotic), a avut o predecesoare care a fost partial inclusa în aceast edificiu. Colonistii germani (care s-au asezat în Viscri ca imigranti dupa domnia regelui Geza al II-lea, adica dupa 1162, ca “alii Flandrenses”, în ultimul sfert al secolului XII) au gasit pe promontoriul din nord-estul comunei actuale o mica capela.

Aceasta era construita din calcar alb-verzui, avea forma rectangulara, cu absida semicirculara spre rasarit, iar unicele podoabe erau pietrele cubice ecarisate ce formau colturile salii si începutul absidei, o arcada semicirculara a intrarii sudice. Sala avea un tavan plat, absida o semicalota (lungimea capelei era de 13,5 m, a salii de 9,80 m, latimea salii în vest de 7,8 m si în est de 8 m). Dupa piesele descoperite în mormintele dinauntrul si din afara capelei, monede si cercei de tâmpla de la începutul secolului XII, aceasta se dateaza între 1100-1120, ca apartinând unui grup de secui ce pazeau în acest punct granita statului maghiar feudal, înaintea sosirii colonistilor germani.

Existenta capelei parasite a dispensat pe colonisti de truda ridicarii unei bazilici romanice cu trei nave, cum s-au construit în cele mai multe asezari sasesti în decursul secolului XIII pe “pamântul craiesc”. Adaptarea capelei s-a efectuat în etape, în concordanta cu evolutia sociala a colonistilor si conditiile istorice respective. Asa cum rezulta din analiza si interpretarea cercetarilor arheologice, capela s-a folosit, în prima etapa a evolutiei asezarii sasesti, fara largire planimetrica, construindu-se doar o tribuna de vest, sustinuta de patru arcade semicirculare, purtate de trei coloane cilindrice. Ipoteza aceasta este sustinuta de cele trei capiteluri romanice datate unanim în prima jumatate a secolului XIII, conservate în corul bisericii. Cel mai mare dintre ele (având suprafata de 48×48 cm) e asezat pe un segment de coloana, putin scobit pe suprafata superioara, servind drept cristelnita.

Fiecare din laturile rotunjite în partea inferioara, lasând canturile sa apara ca niste ciubuce semicirculare, este decorata, în partea superioara, printr-un scut central putin reliefat si doua jumatati de scuturi laterale, cele doua capiteluri mai mici având suprafata de 42×44 cm, fiind la fel ornamentate si având pe una din laturi patru mici scuturi egale. Dupa forma ornamentarii, capitelurile erau vizibile pe toate laturile, deci stateau libere, folosirea lor ca intermediar între fusurile celor trei coloane si cele patru arcuri ale tribunei fiind foarte plauzibila, nu li se poate gasi o amplasare mai potrivita.

Datarea în prima jumatate a secolului XIII ar corespunde si timpului în care asemenea tribune s-au construit – e drept, în alt chip – în bazilicile din zona Sebesului, dar aici ne preocupa functia si nu forma tribunei de vest care, la Gârbova si Miercurea, a servit de asemeni unei familii de greavi sasi. Turnul de locuit, construit la 4 m distanta în vest de capela, aminteste donjonul greavilor de la Câlnic si Gârbova, la fel forma ovala a incintei cu care s-a înconjurat cetatea cuprinzând vechiul cimitir cu capela.

Deoarece Viscri n-a fost niciodata proprietate nobiliara, numai familia greavului, conducatorul obstii satesti, a ridicat turnul de locuinta, în a doua jumatate a secolului XIII spre folosinta personala. Întrucât temelia turnului taie un mormânt, avem dovada ca el a fost cladit ulterior capelei, când locul nu mai servea ca cimitir. De altfel, turnul e construit din alt material decât capela, anume din bazalt gri. Parterul nu are deschideri, poarta o bolta în leagan pe axa est-vest, ca si catul al doilea, legat de cel inferior si de cel superior prin scari de piatra taiate în grosimea zidului. Intrarea semicirculara în turn se afla pe latura estica, accesibila printr-o sara mobila. De la al doilea cat în sus, nivelele aveau metereze înalte de 1.60 m, în nise evazate spre interior, destinate arcasilor.

Catre sfârsitul secolului XIII, stingându-se probabil familia de greavi, aflam din trei documente ca un magister Akus doreste sa cumpere satul, ceea ce nu s-a întâmplat. Cetatea trece, în secolul XIV, în posesia obstii, care modifica mai întâi partea estica a capelei, demolând convexitatea absidei si construind, în prelungirea peretilor laterali ai acesteia, un cor devenit trapezoidal, închis în est, cu absida semicirculara sprijinita de sapte contraforturi.

Pe latura nordica a salii, sacristia s-a construit înainte de modificarea corului, caci daca s-ar fi construit dupa ridicarea noului cor ar fi fost adosata acestuia si nu salii. De altfel, sacristia veche, divizata printr-un perete transversal, a fost folosita partial ca osuar. Presupunem ca deja în aceasta faza corul a primit o bolta, peretii de sud si nord prezentând o înclinare ce poate însemna nasterea unei bolti.

A treia perioada de constructie, situata în prima jumatate a secolului XVI, coincide cu fortificarea bisericii. Prin prelungirea peretilor laterali ai capelei s-a racordat biserica-sala la donjon. În parterul sau s-a creat o intrare pe latura estica, devenita acum peretele de vest al bisericii, intrare printr-un toc de piatra în arc frânt, cu ambrazura al carei profil – bagheta semicilindrica între doua cavete – este aproape identic cu ambrazura intrarii din peretele nordic al bisericii-sala din Homorod, cu diferenta ca aici este închisa semicircular.

Prin scarile din grosimea zidului se ajunge la nivelele superioare, în al patrulea nivel, meterezul estic a fost transformat în intrare spre podul bisericii, fiind acoperit, ca toate meterezele turnului, în partea îngusta a nisei, cu lespezi, în cea evazata, cu bârne, acoperit de o mica streasina, deasupra careia s-a mai înaltat zidul turnului cu un metru pentru guri de tragere deschise sub acoperisul în piramida scunda. Pentru a putea folosi la tragere si ferestrele mici, în dreptul lor s-a construit o platforma. În partea de vest, prelungita, s-a creat un al doilea portal al salii. Corul si sala au fost boltite în leagan cu penetratii si nervuri de teracota, sistem obisnuit în bisericile sasesti pe la anul 1500.

Pentru întarirea partii de est a bisericii, corul a fost înaltat poligonal si înconjurat de un al doilea rând de contraforturi ce se unesc sus prin arcadele semicirculare pentru a sustine parapetul unui cat de aparare, în spatele arcadelor devansate deschizându-se masiculiuri. Alte contraforturi s-au adosat laturilor de nord si de sud ale salii, care s-au înclinat sub presiunea boltii, creându-le astfel o contrapresiune. Aceasta masura de protectie s-a dovedit ineficace, bolta fisurându-se pe alocuri si devenind periculoasa.

În 1743, boltile au fost înlocuite printr-un tavan casetat în sala si unul cu stucatura în cor. Tavanul casetat se acorda cu balustradele de lemn pictate si cu mobilierul bisericii; el e asezat deasupra ferestrelor gotice ale laturii de sud. Concomitent, s-a demolat si catul de aparare de deasupra corului, asezându-se acoperisul direct peste arcadele de aparare. Forma semicirculara a arcului triumfal s-a dovedit a nu fi romanica; el a fost înaltat pe colturile vechii abside a capelei, arcul propriu-zis fiind din caramida si datând din secolul XVIII. Tot atunci s-a construit noua sacristie pe latura de nord a corului între doua contraforturi. De aceste transformari aminteste o inscriptie de pe arcul triumfal indicând anul 1743.

Ferestrele actuale ale corului au fost transformate, dar la cercetarea peretilor s-au gasit urme ale unei ferestre romanice în estul absidei, iar ale uneia în arc frânt pe latura de sud, ambele datând din timpul transformarii gotice a corului. Mari fragmente de fresce au fost descoperite, dar pictura a fost partial distrusa la înaltarea corului. Peretele de nord al salii ce nu are ferestre a fost de asemenea împodobit cu pictura, careia i s-au suprapus câteva inscriptii.

Nisa din peretele de sud al corului a ramas de la vechea absida a capelei, ea fiind boltita cu o arcada din piatra (larga de 38 cm), intradosul ei fiind strabatut în centru de un ciubuc de piatra. Strane cu picturi fitomorfe gotice si renascentiste, datate 1694, sunt asezate de-a lungul peretelui de vest; tribunele de lemn, cu balustradele lor pictate, dateaza din 1717, iar stranele de pe latura de sud din 1783. Acest mobilier pictat rustic confera o nota aparte, intima, interiorului, prezentând totodata o valoare etnografica.

Din incinta ovala a secolului XIII s-au pastrat sectoarele de sud, est si nord-est, zidul din piatra de râu si de câmp, atingând între 5,5-7 m înaltime. Poarta a fost probabil întotdeauna situata în sud-est, drumul urcând spre ea panta lina a promontoriului. În cursul fortificarii, la începutul secolului al XVI-lea, sectorul sud-estic a fost dotat cu doua turnuri si doua bastioane.

Turnul din sud, cu trei nivele si coridor de aparare devansat pe console din lemn, si bastionul de sud sunt unite sub acelasi acoperis un patru ape cu coama lunga si adosate incintei în exterior, ca si bastionul din est. Initial acesta purta acelasi coridor de aparare, în cele trei nivele intrându-se din curtea cetatii. În secolul XIX bastionul din est si-a pierdut nivelul de aparare, caturile inferioare au fost transformate în locuinte cu încalzire, iar catul superior a servit, pâna în anii 1960, pentru pastrat slanina.

Nivelele inferioare ale bastionului de sud au fost comasate într-o singura sala mare, cu intrare pe latura de est, numai catul superior si-a pastrat meterezele late cu chenare din stejar si butuci turnanti ce le puteau închide. Coridorul de aparare si acoperisul bastionului de sud sunt unite cu cele ale turnului de sud. Turnul de poarta a fost asezat în spatele intrarii, în incinta. Greutatea celor patru caturi este suportata de puternicii pereti laterali si de doua arcuri întinse peste parterul boltit în leagan, cele patru colturi fiind sprijinite de contraforturi masive.

Intrarile spre caturile superioare, situate pe latura apuseana, erau accesibile initial numai prin scari mobile, acum însa turnul din sud este legat de coridorul de aparare al bastionului si al turnului de sud printr-o platforma aflata în fata acestui turn la cel de-al treilea nivel, spre care urca doua scari de lemn. Între turnul de poarta si cel din sud se deschide o intrare pentru pietoni, cu usa din lemn armata cu benzi de fier late de 10 cm, spre care duc scari largi de piatra, în curte pamântul fiind mult ridicat fata de exterior.

Panta abrupta din vest, mai putin expusa atacului, a fost întarita în secolul XVII, printr-un zid rectangular, ce cuprinde sectorul nord-vestic al incintei, doua turnuri devansate, plasate în nord si vest (cel din nord, cu trei nivele fiind construit în 1630 de catre arhitectul Johann Hartman, turnul de vest, cu patru nivele, ridicat în 1648-49). Turnurile cladite pe panta platoului sunt mult mai înalte în exterior decât în incinta, unde al doilea cat al lor se afla la nivelul solului. În al treilea nivel se intra din coridorul de aparare ce înconjura incinta pe latura interioara, unde se aflau gurile de turnare si meterezele situate la 1,30 m sub coroana zidului. Ambele turnuri din secolul XVII au coridoare de aparare cu parapet de paianta, ulterior îmbracat în scânduri. Nivelul superior al turnului de vest, cu mici ferestre spre nord si sud, iar în coltul de nord-est cu un orificiu pentru evacuarea fumului din vatra, servea ca locuinta preotului în caz de asediu. Intrarile situate spre curte au tocuri de stejar, nivelele separate prin platforme din lemn sunt prevazute cu meterezele descrise mai sus.

În secolul XVIII s-a construit un al doilea cordon de zid în jurul cetatii, pastrat azi la înaltimea de numai un metru, cu lipsuri pe laturile de nord-est si sud-est. În incinta, coridorul de aparare a fost înlocuit printr-un sopron, acoperit într-o singura panta, ce coboara de pe coroana curtinei catre un zid mai scund, ridicat la 3-4 m distanta de curtina, si având 19 mari intrari dreptunghiulare., sopronul nefiind despartit de ziduri transversale si servind la adapostirea hambarelor de cereale. În 1970-71 cetatea a fost temeinic restaurata, reconstruindu-se coridorul de aparare al bastionului de est, iar dupa 1990 a intrat în patrimoniul mondial UNESCO.

Sursa informatiei prezentate