Biserica Romano-Catolica Calvaria Manastur, Transilvania

Biserica Romano-Catolica Calvaria Manastur - prezentare si imagini

În zona Mănăștur, din apropierea Clujului, pe actuala stradă a Primăverii nr. 60, a fost ridicată, începând cu secolul XI, abația benedictină "Monasterium Beatae Mariae de Clus", înconjurată cu un zid de apărare. Aceasta a fost fundația pe care a fost contruită ceea ce astăzi s-a păstrat și este cunoscută drept Biserica Romano-Catolică Calvaria, cu hramul "Sf. Maria".

Ridicată pe o fortificație elipsoidală formată dintr-un val de pământ înalt, biserica avea șanțuri de apărare spre sud, est și vest, spre nord existând o pantă abruptă naturală.

Izvoarele istorice definesc anii 1060 - 1063 în timpul regelului Béla I, respectiv perioada 1077 - 1095 (în timpul regelui Sf. Ladislau) drept perioadele de fondare ale abației, pe dealul cu nume omonim, unde se pare că voievodul Gelu ar fi avut o cetate. Astfel fortificația a fost ridicată în 3 faze: secolul IX, începutul secolului X și a doua parte a secolului XI. Din faza treia mai există porțiuni cu o înălțime a valului de pământ de 10-13 metri față de șanț.

Clădirea a trăit numeroase perioade de mărire și decădere. Inițial a fost o basilică cu trei nave, cu hramul Sf. Maria, care era subordonată arhiepiscopiei din Strigoniu (în germană, Gran, în maghiară, Esztergom, Ungaria), lucru care a dus la numeroase conflicte cu episcopii Transilvaniei. Mănăstirea a fost distrusă la 1241 în urma invaziei tătarilor și reconstruită de către regele Béla IV în 1263.

În 1437 aici a funcționat conventul care a stabilit înțelegerile dintre reprezentanții țăranilor răsculați de la Bobâlna și nobilime, și tot aici a fost ucis Anton cel Mare din Buda, căpetenia țăranilor răsculați. În 1465 abația s-a înconjurat cu o fortificație de apărare, fortificație distrusă aproape imediat de Matia Corvin ca urmare a împotrivirii cetățenilor Clujului.

După 1556, când a avut loc secularizarea averilor mănăstirii, aceasta a devenit subordonată trezoreriei. În 1581 Ștefan Báthory a dăruit mănăstirea Ordinului Iezuit, împreună cu șase sate dintre fostele posesiuni ale abației benedictine de Mănăștur, respectiv Feneșul Săsesc, fostă posesiune a episcopului catolic de Alba Iulia. După Dieta de la Mediaș iezuiții au fost forțați să părăsească temporar țara (între 1588-1594), reîntorcându-se în 1595. Parțial distrusă de un trăsnet în 1598, clădirea a intrat o perioadă îndelungă în renovare, după care a fost restituită călugărilor iezuiți.

Un alt episod trist din istoria mănăstirii a fost scris cu ocazia invaziei tătarilor din 1658 - 1661 când a fost din nou distrusă, devenind nelocuibilă. În secolul XVIII clădirea a fost folosită drept depozit de armament, accentuându-se distrugerea sa. Episcopul Alexandru Rudnai a dispus apoi demolarea atât a bisericii cât și a clădirilor din jur. A supraviețuit acelor momente doar altarul, care a fost transformat într-o capelă, împreună cu Statuia Fecioarei Maria cu Iisus în brațe.

În 1896 Episcopia Romano-Catolică a Transilvaniei a reconstruit nava bisericii și a refăcut bolțile și pereții corului. Biserica a fost oferită franciscanilor în 1922, care au refuzat-o, după care a fost dată în chirie Bisericii Greco-Catolice pentru o sumă simbolică, Biserica Romano-Catolică păstrându-și drepturile de proprietar.

După venirea comuniștilor, în 1948, biserica a fost dată Bisericii Ortodoxe Române, care a folosit-o până în 1990. O perioadă mai specială a existat între 1991 și 1994 când biserica a fost folosită în comun de către Biserica Ortodoxă și Biserica Romano-Catolică. Începând cu 1994 edificiul a revenit Bisericii Romano-Catolice, ulterior ea fiind renovată. Biserica a primit orga construită în 1792 de Samuel Matz din Biertan, orgă care a fost adusă de la Biserica Evanghelică din Daia Săsească în urma scăderii comunității de acolo.

Accesul se face prin colțul sud-estic al dealului Calvaria printre cele două valuri de pământ ridicate pentru apărare. La intrare, pe cele două valuri, se află „Capela Calvaria” ridicată în 1831, respectiv clopotnița proiectată de Károly Kós în 1922.

Biserica Adormirea Maicii Domnului reprezintă un model aparte, destul de răspândit în Europa Centrală. Suprafeţele mari nearticulate, detaliile plastice simple sunt în contradicţie cu decorativitatea, multitudinea detaliilor profilate şi cu structurile străpunse de suprafeţe uriaşe acoperite de vitralii ale goticului tardiv.

Sursa informatiei prezentate