Castelul Corvinilor - Huniazilor - Hunedoara, Transilvania

Castelul Corvinilor - Huniazilor - Hunedoara - prezentare si imagini

Castelul Hunedoarei, numit și Castelul Corvinilor, al Corvineștilor sau al Huniazilor, este cetatea medievală a Hunedoarei. Acest monument arhitectural ce dateaza din secolul al XIV-lea este reprezentativ pentru arta feudala gotica din Europa si a fost construit pe locul unui vechi castru roman.

Primul proprietar al acestui monument arhitectural gotic a fost cneazul Voicu, tatal lui Iancu de Hunedoara, care a primit castelul cadou de la regele Sigismund I de Luxemburg.

Accesul în castel se face pe un pod de lemn, susţinut de patru piloni masivi de piatrã, plasaţi în albia pârâului Zlaşti, lãsând în urmã curtea husarilor şi nişa ce adãposteşte statuia Sf. Ioan de Nepomuk, protectorul podurilor şi al trecererilor peste apã.

Primul obiectiv major este Turnul nou de poartã, de formã rectangularã, turn care impresionezã prin masivitate, în zona parterului având aspectul unui spaţiu boltit, fiind de notat prezenţa locului de gardã, unde este şi o vatrã de foc, aici aflându-se la acest moment casa de bilete. De aici se ajunge, cu uşurinţã, în închisoarea castelului, care pãstreazã o uşã masivã de lemn.

Loggia Matia se aflã la ieşirea din Turnul nou de poartã, în partea stângã, fiind consideratã cea mai timpurie manifestare, în domeniul arhitecturii, a Renaşterii. La etajul loggiei se mai pãstreazã unica picturã laicã în frescã din Transilvania acelei perioade, precum şi Camera de Aur, spaţiu de adăposteşte expoziţia "Obiecte din colecţiile Muzeului Castelul Corvinilor Hunedoara”.

Capela este plasatã pe latura esticã a castelului, accesul aici fiind posibil prin scara interioarã a Loggiei Matia, ajungându-se în tribuna capelei.

Camera domniţelor, se aflã plasatã la primul nivel al Turnului nou de poartã, deasupra coridorului de intrare în castel. Iniţial, a fost doar un nivel de apãrare în acest turn, iar în secolul al XVII-lea este tranformat în camerã de zi pentru doamnele din castel. Aici se poate vedea un set de mobilier aparţinând secolului al XIX-lea, stilului eclectic, compus dintr-o masã, servantã, dulap.

De aici, traversând Scara spiralã, se intrã în Sala Dietei, salã plasatã la etajul Palatului Mare. Este construitã în stil gotic târziu, interiorul ei fiind modificat radical în secolul XVII în vremea lui Gabriel Bethlen, prin demontarea întregii arhitecturi gotice de piatrã, şi compartimentarea ei, rezultând încãperi cu functionalitãţi diverse. De menţionat este faptul cã la primul nivel, rezultat în urma acestei intervenţii, se pãstreazã urmele unei picturi în frescã, ce prezintã nobili şi imagini de fortificatii ale vremii.

La ieşirea din Sala Dietei, în partea dreaptã se aflã o scarã de piatrã, ce conduce la etajul Turnului Capistrano, spaţiu ce avea ca destinaţie în secolul al XV-lea gãzduirea cãlugãrului Ioan de Capistrano.

Ieşirea din Turnul Capistrano se face pe aceeaşi scarã, în partea dreaptã fiind o scarã ce conduce la al doilea etaj al Palatului sudic, în camerele folosite în secolul al XVIII-lea ca şi birouri pentru Administraţia minelor de fier din Munţii Poiana Ruscã. În prezent aici se aflã expoziţia de etnografie . De aici, se trece în camera cunoscutã sub numele de platforma Turnului nou de poartã, construitã în secolul al XVII-lea ca şi spaţiu de depozitare a muniţiilor. Aici este amenajatã expoziţia de arheologie.

Din aceastã expoziţie se iese prin expoziţia de etnografie, se coboarã pe o scarã de lemn spre primul nivel al Palatului sudic, în atelierele mesteşugãreşti care deserveau administraţia minierã.

De aici se iese din nou în curtea interioarã a castelului, iar în partea dreaptã se intrã pe coridorul de la parterul Turnului vechi de poartã, un turn de formã rectangularã, prevãzut cu douã niveluri de apãrare. Turnul vechi de poartã a fost pictat în frescã în vremea regelui Matia, urme din aceasta încã fiind vizibile pe latura nordicã. Şi aceastã parte castelului a fost modificatã în vremea principelui Gabriel Bethlen, acesta desfiinţând intrarea de secol XV şi construind în faţa turnului un bastion defensiv, numit Turnul alb.

Folosind galeria neo-goticã se pot vedea câteva camere de locuit, plasate la primul nivel al Palatului mare dinspre oraş, încãperi ce pãstreazã o serie de elemente de facturã renascentistã târzie. De aici, se poate vizita sufrageria acestui palat.

Revenind în curtea interioarã, circuitul continuã cu vizitarea fântânii, care este însoţitã de prezentarea unei inscriptii, plasate pe unul dintre contraforţii capelei .

De aici se viziteazã terasa de artilerie, uşor modificatã în secolul al XIX-lea, de unde se deschide o frumoasã perspectivã spre groapa urşilor, palatul nordic, capelã şi curtea fântânii, dar şi spre oraşul contemporan.

Ultimul obiectiv este Sala Cavalerilor, una dinte cele mai interesante spaţii laice din Transilvania secolului al XV-lea. Aici funcţioneazã expoziţia de tehnicã militarã, cu piese care ocupã o perioadã cronologicã extinsã (secolele XIV-XIX). Aici se poate vedea o inscripţie legatã de momentul construcţiei acestei sãli.

De-a lungul secolelor a circulat si o poveste care explica numele de Corvini, atribuit familiei nobiliare care a primit acest castel in dar de la regele Sigismund I de Luxemburg. Potrivit legendei, corbul care tine in cioc un inel de aur si este inscriptionat pe blazonul familiei Corvinilor, nu a fost ales intamplator. Se spune ca Iancu de Hunedoara era fiu nelegitim al lui Sigismund I de Luxemburg, rege al Ungariei, cu o frumoasa femeie din Tara Hategului, pe nume Elisabeta. Pentru a o feri de necinste, regele i-a dat de sot pe unul din vitejii sai, Voicu, daruindu-i totodata si un inel, drept cadou pentru copilul nenascut, dar si pentru ca acesta sa poate fi recunoscut atunci cand va creste si va merge la curtea regala.

Legenda mai spune ca, in timpul unei calatorii pe care a facut-o familia lui Voicu, acestia au poposit pentru a pranzi si au uitat inelul pe marginea stergarului pe care erau puse merindele. Un corb, atras de stralucirea inelului, l-a furat, incercand sa plece cu el. Iancu de Hunedoara, care era atunci doar un copil, a luat un arc si a omoarat corbul, recuperand astfel inelul. Atunci cand a crescut si a ajuns la curtea regala, Iancu a povestit aceasta intamplare, iar regele a fost impresionat si a decis ca simbolul familiei Hunedorenilor sa fie corbul cu un inel de aur in cioc. De altfel, si numele acestei familii nobiliare provine din latinescul “corvus”, care inseamna “corb”, o pasare care simboliza cu totul altceva in evul mediu, si anume intelepciune si longevitate.

Lucrarile de modernizare ale Castelului Corvinilor au inceput de-abia dupa moartea cneazului Voicu, cand acesta a fost mostenit de fiul sau, Iancu de Hunedoara. Acest castel a fost folosit in special ca resedinta nobiliara, dovada fiind si lipsa unor perimetre secundare de aparare.

In curtea Castelului Huniazilor, nu departe de capela, se afla o fantana, care are si ea legenda ei.

Se povesteste ca aceasta fantana a fost sapata de trei prizonieri turci pe care Iancu de Hunedoara ii tinea in castel si carora le-a promis ca ii va elibera daca vor sapa o fantana cu apa buna de baut. Prizonierii, sperand ca astfel isi vor castiga libertatea, au sapat in stanca timp de 15 ani si la 28 de metri adancime au reusit sa dea de pretioasa apa. Numai ca, intre timp, Iancu de Hunedoara murise, iar sotia sa, Elisabeta Szilagyi, a decis sa nu respecte promisiunea pe care sotul sau le-o facuse prizonierilor turci si sa nu ii elibereze. Mai mult, ea a dat porunca ca cei trei captivi sa fie ucisi. Prizonierii turci, ca ultima dorinta, au cerut permisiunea de a inscriptiona o fraza pe cheile fantanii: “Apa ai, inima nu”, ca un repros pentru promisiunea facuta si nerespectata. De fapt, inscriptia descifrata de istoricul si orientalistul roman Mihail Guboglu glasuieste astfel: “Cel ce-a scris-o este Hassan, prizonier la ghiauri, in cetatea de langa biserica”. Caracterele vechi arabe continute de inscriptie o dateaza la mijlocul secolului al XV-lea. Pozitia actuala a inscriptiei este pe unul dintre contrafortii capelei.

De-a lungul secolelor, castelul a avut mai multi proprietari, ce l-au detinut insa pentru perioade scurte de timp. Unul din proprietarii Castelului Huniazilor, care a facut unele modificari, a fost principele Transilvaniei, Gabor Bethlen. Din porunca acestuia, intre anii 1618-1623, au fost construite doua etaje in aripa sudica si unul in aripa nordica. De-a lungul timpului, Castelul Corvinilor a fost devastat de mai multe incendii fiind restaurat de mai multe ori: intre 1870-1880, cu sprijinul arhitectilor Steindl Imre si Schulek Frigyes, intre 1965-1970 si intre 1993-1995.

Unicitatea monumentului de la Hunedoara consta in gradul inalt de reprezentativitate pentru arhitectura militara din sud-estul Europei secolului XV, el intrununind cele mai dezvoltate elemente de arhitectura civila, Palatul Mare fiind o constructie de inspiratie franceza, unica în spatiul dominat de regatul maghiar în acea perioada, ilustrand maretia unei mari familii, cea a Hunedorestilor, capabila sa imprumute modele arhitecturale dintr-un spatiu care gazduieste una dintre cele mai stralucite civilizatii medievale: Franta.

Alte elemente care transforma castelul de la Hunedoara într-un caz singular, sunt interventiile ulterioare secolului al XV-lea (constructiile din secolul al XVII-lea, restaurarea din finalul secolului al XIX-lea si inceputul secolului al XX-lea), care ofera vizitatorului o mixtura unica de elemente arhitecturale apartinand Renasterii, stilurilor baroc si neogotic.

Sursa informatiei prezentate