Cetatea Slimnic, Transilvania

Cetatea Slimnic - prezentare si imagini

Cetatea de la Slimnic, unul dintre cele mai importante obiective turistice ale judeţului, aflată pe lista monumentelor istorice, aşezată la marginea fostului scaun al Sibiului, înainte de dealurile care îl despărţeau de scaunul Mediaşului, a fost ridicată în întregime din cărămidă, zidurile exterioare fiind sprijinite de contraforţi în trepte.

Odinioară, în preajma ei, se afla un codru întins, intrat în tradiţia populară drept loc de refugiu al haiducilor. Iniţial, se pare că, pe locul actualei cetăţi, a existat o fortificaţie de dimensiuni mai reduse. Acesteia i-a aparţinut şi capela gotică din nordul cetăţii, transformată, ulterior într-un turn de apărare.

Cetatea a fost asediată în mai multe rânduri, fiind cucerită prima oară în 1529 de Ioan Zapolya, iar în 1602 de Moise Secuiul. Deşi a rezistat asediului turcesc din 1658, precum şi pandemiei de ciumă , cetatea a fost devastată şi incendiată în 1706, în timpul luptelor dintre curuţi şi lobonţi. Pierzându-şi, treptat, orice rol militar, cetatea avea să fie părăsită şi părăginită în secolul al XVIII-lea.

Pe lângă cetatea ţărănească, respectiv şcoala comunală, menţionată documentar la 1394, biserica evanghelică compusă din navă, cor şi absidă, reprezintă un alt punct de interes pentru turişti.

La mijlocul secolului al XIV-lea, în cetatea amplificată a fost construită pe axa vest-est o bazilică în stil gotic, neterminată, care a împărţit în două curtea fortificaţiei. Secolului al XV-lea îi aparţin noile lucrări de întărire, barbacana porţii (sud) , meterezele, gurile pentru păcură.

Desi unii vorbesc despre existenta unui vechi palat regal, acesta ar putea fi numai amintirea unei vechi biserici care domina incinta de nord. In urma unor distrugeri din care nu au mai rezistat decat cateva ziduri ale corului, in jurul anului 1450 s-a inceput construirea unei biserici-hala gotice de-a latul cetatii.

Particularitatile terenului au facut ca biserica sa aiba un plan trapezoidal si nu unul rectangular, asa cum ar fi fost de asteptat. Nava iniţială, databilă de la începutul secolului al XV-lea, a fost boltită în plasă în jur de 1500. Se mai păstrează o serie de detalii gotice cum ar fi ferestrele şi cele trei portaluri din nord, vest şi sud.

Biserica nu a fost insa niciodata terminata, iar boltile care ar fi trebuit sa acopere zidurile nu au fost ridicate, poate din cauza pericolului invaziilor turcesti din secolul al XV-lea. In loc sa continue ridicarea bisericii, satenii au intarit zidurile din imprejur.

Cu exceptia zidului de nord, din structura originara a bisericii se mai pastreaza numai zidurile exterioare. Planul neobisnuit si nivelul ridicat al corului, pe sub care trecea un tunel catre turnul-poarta, nu ne dau multe indicii despre felul in care ar fi putut arata intreaga constructie.

In 1870, s-a prabusit o parte a zidului care apara intrarea sudica; la fel s-a intamplat doi ani mai tarziu cu o portiune a zidurilor circulare care aparau fantana. La sfarsitul anilor ‛50 (secolul al XX-lea) au fost restaurate clopotnita, zidurile si turnul de aparare din nord-vest.

În 1959 s-a trecut la efectuarea unor ample lucrări de reparaţii şi conservare a sitului , după ce, rând pe rând s-au dărâmat (în 1855) o parte a zidului bisericii din incinta cetăţii, cu materialul rezultat fiind construit un zid protector la cimitirul nou, turnuleţul din sud-est (în 1870) situat între curtea interioară şi cea exterioară a cetăţii şi respectiv zidul de împrejmuire din sud-est (în 1872) .

Din inventarul bisericii prădate în 1706, se remarcă existenţa a două pietre funerare din anii 1592 şi 1633, executate artistic, precum şi câteva piese în stil baroc, cum sunt altarul (1773) şi amvonul (1750) .

Sursa informatiei prezentate