Furnalul Govajdia - Hunedoara, Transilvania

Furnalul Govajdia - Hunedoara - prezentare si imagini

La inceputul secolului XIX (1810) la Govajdia, judetul Hunedoara, s-a inaugurat cel mai modern furnal de topire a minereului de fier din Europa acelor timpuri, fierul topit de aici stand si astazi la baza Turnului Eiffel din Paris. Vechiul furnal a fost declarat monument de arhitectura industriala.

Necesitatea construirii furnalului de la Govăjdia a fost determinată de cresterea cererii de metal pe piaţa Transilvaniei, piaţă situată în partea estică a Imperiului Habsburgic. Insuficienţa producţiei de fontă a furnalului de la Topliţa, aflat în apropierea Govăjdiei, pentru aprovizionarea cu materie primă a atelierelor ce afânau fonta, a fost hotărâtoare.

Construirea furnalului a început în anul 1806 în localitatea Govăjdia pe locul unei vechi fierării numite Limpertul-Vechi, care s-a demolat. Desi construcţia s-a terminat în 1810, când s-a asezat pe frontispiciu o placă comemorativă având inscripţia: Augusto Imperante Francisco Extractum –1810, a fost pus în funcţie de-abia în aprilie 1813, odată cu finalizarea anexelor acestuia; costul total al construcţiei s-a ridicat la 98.728 forinţi si 50 creiţari.

Planurile iniţiale nu s-au păstrat, însă din documentele vremii se cunosc dimensiunile furnalului:

· Înălţime totală – 9,50 m;
· Diametrul creuzetului la bază – 1,10 m;
· Diametrul pântecelui – 1,14 m;
· Diametru gâtului – 1,05 m;
· Înălţimea pântecelui la bază – 3,15 m;
· Înălţimea gurilor de aer de la bază – 0,47 respectiv 0,53 m;
· Volumul util – 20,02 m3;
· Creuzetul era de tip închis, cu captarea gazului.

Încărcarea furnalului se făcea prin intermediu unui pod de alimentare ce lega silozurile de materii prime (minereu de fier, calcar, cărbune, mangal) cu gura de încărcare a furnalului. Aerul suflat era furnizat de două suflante – foale care executau câte 7-8 suflări pe minut, acţionate fiecare de câte o roată hidraulică.

Prima campanie de exploatare a furnalului a fost foarte scurtă, 5-7 luni, datorită uzurii pronunţate a creuzetului şi faptului că s-a realizat o producţie de fontă ce asigura necesarul atelierelor din împrejurimi, pentru o perioadă de cca. trei ani. După refacerea creuzetului, furnalul a fost pus în funcţiune în anul 1814, având însă o producţie mică, datorită lipsei de mangal.

Documentele vremii consemnează atât calitatea minereului de fier de care dispunea furnalul, rezultând o scoatere de 40-42 %, cât si cea a mangalului obţinut din lemn de fag. Cu toate aceste rezultatele nu s-au ridicat la nivelul celor obţinute de furnalul de la Topliţa din apropiere. Acest fapt este datorat unor defecţiuni constructive la suflante, care furnizau aer puţin şi la presiune redusă, la care trebuie adăugată lipsa de experienţă a lucrătorilor. Datorită rezultatelor necorespunzătoare între anii 1821-1837 furnalul a fost oprit. În urma avarierii furnalului de la Topliţa în 15 ianuarie 1837, când a fost distrus complet, a apărut în zonă o lipsă acută de fontă, atât pentru turnătorie cât si pentru afânare. Thesaurariatul a hotărât refacerea furnalului de la Govăjdia şi a alocat suma de 40.529 forinţi.

Furnalul a fost refăcut cu :
· un volum util de 26,48 m3;
· sistem de aducţie a apei pentru furnal si halele anexe;
· roţi hidraulice noi si suflante de tip Debreczeny;

Furnalul este repus în funcţie în 15 noiembrie 1838. Este remarcabil interesul deosebit acordat de conducerea uzinei pentru modernizarea procesului de producţie si, în special, pentru reducerea consumului de mangal. În acest scop s-a trecut la preîncălzirea aerului insuflat, punându-se în funcţiune la 25 august 1840 un preîncălzitor de aer tip Calder(334) în greutate de 37 tone, adus de la Rhonitz – Silezia.

Pentru îmbunătăţirea transportului minereului de fier la gura furnalului s-a montat în 1841 prima cale ferată îngustă, lungă de 246,8m cu sină de fontă turnată la Govăjdia. În perioada 1850 si până în 1918, furnalul a suferit mai multe îmbunătăţiri constructive cu ocazia reparaţiilor care au fost efectuate.

Etapele mai importante privind funcţionarea furnalului în această perioadă au fost:
· 1850-1860 – frecvente stagnări din lipsă de mangal;
· 1871 – producţie de vârf 5605 T;
· 1879 – reconstruirea furnalului cu pereţi subţiri si cuvă liberă. Înlocuirea preîncălzitorului
Calder cu două preîncălzitoare de tip Wasseralfingen (suprafaţă de 134 m2) având ca urmare
creşterea temperaturii aerului insuflat la 200-300°C;
· 1881-1886 – producţii cuprinse între 4600-5700 T/an;
· 1887-1888 – oprirea furnalului datorită crizei economice;
· 1889 – producţie de vârf 8800 T;
· 1901 – roţile hidraulice de acţionare a suflantei au fost înlocuite cu o turbină de tip
Francisc (50CP la 90-130 rotaţii/minut);
· 1903 – reparaţie capitală, cu mărirea volumului util la 49,39 m3 ;
· 1914-1916 – s-a înlocuit preîncălzitorul Wasserlfingern cu unul tip Cowper;

Începând din anul 1906 furnalul trece în proprietatea Uzinelor de fier Hunedoara. După preluarea Uzinelor de la Hunedoara în 1919 de către statul român, furnalul mai funcţionează până în anul 1924.

Primele încercări de prăjire a minereului utilizând gazul de furnal au fost începute în anul 1840, dar insuficienţa cantităţii de gaz de furnal a condus la abandonarea instalaţiei. În acel moment era prioritară ideea încălzirii aerului insuflat în furnal, unde se consuma gazul produs. Problema prăjirii minereului de fier a fost reluată în anul 1895 când s-a construit un prăjitor de minereu, funcţionând cu combustibil solid – mangal mărunt. În anul 1897 s-au mai construit încă trei prăjitoare pentru minereul de fier, iar în 1904 a fost dat în funcţiune al cincilea prăjitor de minereu. Era folosită întreaga cantitate de minereu de la mina Ghelar. În anul 1872, în apropiere de furnal, în satul Nădrab, în zona în care se expedia minereul de la mina Ghelar, s-a pus în funcţie staţia de concasare si sortare a minereului.

Tehnologia de producere a fontei în acea perioadă conducea la pierderi însemnate de fontă prin antrenarea acesteia în zgură în timpul evacuării. Pentru a putea recupera si recircula în încărcătura furnalului această fontă, la pornirea furnalului s-a construit o staţie de zdrobire a zgurei cu steampuri. Separarea granulelor de fontă se facea prin spălare cu apă. În anul 1838 sunt menţionate ca fiind în funcţie un zdrobitor tip steamp cu 12 săgeţi. În monografia din 1872 este indicat ca fiind în funcţie un zdrobitor de zgură cu 6 săgeţi*.

În anul 1883 s-a trecut la granularea umedă a zgurei. Zgura lichidă era evacuată direct din furnal într-un jgheab de granulare prin care circula apa. Zgura era antrenată de apă, iar granulele de fontă erau recuperate în decantoare. Granularea umedă a rezolvat o problemă foarte acută si în zilele noastre, reducerea cheltuielilor cu transportul, haldarea si sfărâmarea ulterioară a zgurei (jetul de apă cu zgura antrenată erau evacuate direct în râu ).

Govăjdia este cunoscută nu numai ca un atelier de producere a fontei de primă fuziune, ci şi ca un loc în care se turnau piese pentru uzul general, atât pentru piaţa locală, cât si pentru comenzi sosite din alte regiuni. Lângă furnal era organizat un sector de turnătorie bine dezvoltat care utiliza fonta produsă în furnal. Retopirea fontei era făcută într-un cubilou construit în anul 1839. Insuflarea aerului preîncălzit în furnal a permis preîncălzirea aerului pentru cubilou. S-a pus în funcţie în anul 1840 un preîncălzitor de tip Gabrolli, acest fapt a făcut posibilă cresterea producţiei de fontă turnată în piese, scăzând simţitor consumul de mangal. Sectorul de piese turnate utilizând cubiloul pentru topirea fontei a funcţionat până în anul 1886. Încercările de a produce vase de fontă emailate pentru uz casnic, solicitate pe piaţa de atunci din Transilvania, nu au dat rezultate. Fonta produsă în furnalul de la Govăjdia avea conţinut scăzut de fosfor, lucru care nu îi conferea proprietăţi bune pentru turnare în piese cu pereţi subţiri.

În perioada crizei economice din 1886, cubiloul a fost demolat, fiind apoi reconstruit în anul 1894, cu următoarele dimensiuni: înălţime 4,0m; diametrul creuzetului 0,65 m; înălţimea creuzetului 1,10m. Pentru a mări durabilitatea în funcţionare a căptuselii refractare a cubiloului, acesta s-a înzidit cu cărămidă refractară. Mangalul, un combustibil relativ costisitor în această perioadă când pădurile erau epuizate datorită defrişărilor, a fost înlocuit treptat cu cocs.

De remarcat ca si astazi se mai pot vedea fragmente din calea ferata construita de austrieci la Govajdia, de asemenea s-a conservat destul de bine si furnalul de la Govajdie, asezat într-o zona foarte pitoreasca, constituindu-se într-un interesant obiectiv turistic.

Sursa informatiei prezentate