Manastirea Bistrita, Valea Oltului

Manastirea Bistrita - prezentare si imagini

Ctitorie a boierilor Craiovesti Manastirea Bistrita dateaza din jurul anului 1490. Insa prima atestare documentara a manastirii se pastreaza in "Hrisovul de danie" datat 16 martie 1494 apartinand lui Vlad Voda Calugarul.

Manastirea Bistrita a fost distrusa din temelii de catre Mihnea Voda la 1509. Un document al vremii mentioneaza ca Mihnea Voda, care lupta impotriva Craiovestilor, “si manastirea lor, care o facuse ei pre raul Bistritii din temelie o au risipit”. Este refacuta in timpul lui Neagoe Basarab intre 1515 – 1519 tot de catre boierii Craiovesti. Din ctitoria Craiovestilor astazi se mai pastreaza bisericuta Bolnitei (1520-1521). Avand o impresionanta fresca interioara din traditia paleologa tarzie cand incepeau sa patrunda in Balcani elemente artistice folosite de iconografii cretani, biserica este inchinata "Schimbarii la fata".

Marele ban Barbu Craiovescu al Olteniei aduce de la Constantinopol cea mai de pret comoara a lacasului, moastele Sfantului Grigorie Decapolitul. Trupul sfantului nu a putrezit niciodata si s-a dovedit purtator de mari daruri: vindeca bolile trupesti si sufletesti, aduc ploaia pe timp de seceta, lucru ce face ca lacasul sa fie asaltat de numerosi pelerini. Legenda spune ca moastele sfantului au fost cumparate de Barbu Croiovescu de la un turc cu aur. Turcul banuia ca va lua o suma importanta echivalenta cu greutatea moastelor. Insa dragostea banului fata de moaste are alt deznodamant: asezate pe un taler, intradevar cantaresc greu, dar cand banul Craiovescu pune galbenii talerul se echilibreaza la o suma mica. Acest lucru face ca turcul sa exclame: “Vezi, vezi, cum crestin la crestin trage”. Se mai spune ca la 1763 cand epidemia de ciuma cuprinsese Bucurestiul, este adusa racla cu moastele Sfantului Grigorie Decapolitul in fata Mitropoliei, iar in urma rugaciunilor tinute ciuma a inceput sa dea inapoi disparand definitiv. In anul 1656 Constantin Voievod, doneaza o racla de argint in care sa fie asezate sfintele moaste.

In anul 1683 Constantin Brancoveanu doneaza manastirii un clopot, obiect de o inestimabila valoare care cantareste 800 kg, un policandrul ornat cu oua de strut, lucrat la Viena si icoana facatoare de minuni a Sfintei Ana.

In urma cutremurului din anul 1810, lacasul este afectat serios, lucru ce face ca in timpul domniei lui Gheorghe Bibescu si Barbu Stirbei, intre anii 1846-1855 manastirea sa fie rezidita. Pictura noii biserici, construita in stil neogotic, a fost executata de Gheorghe Tattarescu in 1850, o pictura realista monumentala cu registre largi. Pe pereti se afla pictati ctitorii: Barbu Craiovescu, Constantin Brancoveanu, Maria Doamna, Despina Doamna si Barbu Stirbei.

Viitorul domn Neagoe, nepotul Craiovestilor a fost printre primii veniti pentru a capata “in tineretea lui cunostinta de limba si de literatura”. Se pare ca aici ar fi fost tiparita prima carte in limba romana, “Liturghierul” (comform unui hrisov al lui Mihnea Voda a aparut la 10 noiembrie 1508). Inca din secolul XVII aici functioneaza o scoala, atestata documentar pe un manuscris a lui Constantin gramatic din satul Corbeasa-Valcea: “sa se stie ca am sezut la manastirea Bistrita ca sa invatam carte”. Aici de-alungul timpului s-au transcris numeroase carti si hrisoave, iar unul din cele mai vechi acte romanesti datand din 1573, de fapt al doilea dupa scrisoarea lui Neacsu din Campulung, a fost redactat tot la acest lacas.

Mai tarziu, in 1620 Mihail Moxa scrie aici “prima istorie universala” de pe meleagurile noastre intitulata “Cronograful Tarii Romanesti”. Manuscrisul este descoperit la aceasta manastire in 1845 de un filolog rus, V Grigorovici, care-l publica la Cazan in anul 1859. In prezent manuscrisul se afla la Moscova. Importanta lui consta in aceea ca dupa ce autorul trateaza la inceput probleme generale ale istoriei “universale”, ajunge ca la final sa vorbeasca despre “cand s-a inceput a se descaleca Tara Moldovei”. Vorbeste printre altele de lupta lui Stefan cel Mare de la Nicopole la care participa si “Mircea voievod cu rumanii”.

Pentru realizarea lucrarii sale Mihail Moxa foloseste importante documente ale epocii: Cronica lui Manasses, Cronografia pe scurt bizantino-slava, Letopisetul sarbesc, Cronica anonima bulgara. O lucrare despre viata Sfantului Grigore Decapolitul este scrisa de Matei al Mirelor, un erudit nascut in Egipt care studiaza la Constantinopol si Moscova, refugiat la manastire in iarna anilor 1610-1611. Lucrarea are o prefata istorica importanta deoarece prezinta o scurta cronica a razboaielor lui Radu Serban.

La chemarea episcopului de Ramnic, Ilarion, vine si-si desfasoara activitatea la Bistrita intre 1694-1704 Alexandru Dascalul. I se atribuie lucrarile: Otocenic sau Patetic, Cheia Intelesului, O oda pentru cititori si “gogiomanii” Bisericii Sf. Nicolae din Scheii Brasovului. Cei care au contribuit substantial la imbogatirea culturii romanesti strans legati de Bistrita prin numeroasele copii si traduceri dupa manuscrise, sunt numerosi: mentionam pe Teofil (Evanghelie invatatoare – 1644), Teofan (Psaltire slavona – 1619), Ilarion (Psaltire cu talc), Stefan ieromonahul (Cazania – 1724), Ioachim din Barbatesti – gramatic (Istoria Troadei – 1766).

De remarcat ca Stefan ieromonahul, cel care mai tarziu ajunge mitropolitul Tarii Romanesti, este fiu al meleagurilor valcene nascut la Ramesti – Horezu, dupa ce mai intai a fost pisar la Bistrita si calugar si egumen la manastirea Tismana. Despre importanta cartilor aflate in biblioteca manastirii Bistrita in dezvoltarea culturii noastre nationale, despre truda, daruirea si iscusinta carturarilor timpului, iata ce spunea Alexandru Odobescu intr-un raport prezentat Ministrului Cultelor: “Prin unele din aceste manastiri si mai ales in Bistrita si in Cozia, am gasit, intre altele, si cateva carti care nefiind de trebuinta seviciului bisericesc, stau aruncate si neingrijire si amenintand a se perde. Aceste carti insa, manuscripte si tiparite, sunt de o importanta mare pentru limba noastra si cea slavona, precum arta tipografiei in tara la noi: sunt rare si care lipsesc din Bibliotheca nationala”.

Pana in anul 1948, la aceasta manastire au functionat diferite scoli, in special pentru fete, chiar si o scoala normala pentru pregatirea de institutoare pentru scoli primare. Pregatirea scolara a fost desfiintata odata cu instaurarea regimului “popular democratic”. Remarcam faptul ca aici in manastire a existat un atelier renumit de confectionat covoare “persane” (zona fiind renumita prin oierit). De asemenea, aici se mai afla un dispensar, care se ocupa de sanatatea locuitorilor comunei Costesti si a muncitorilor forestieri, condus cu multa pasiune de o doctorita-calugarita, aceasta fiind trimisa la studii de obstea de calugarite. In anul 1959, manastirea este desfiintata si calugaritele trimise “acasa”.

A urmat o perioada oarecum benefica pentru o categorie de copii loviti de soarta, copii cu deficiente mentale mai putin sau mai mult grave, oligofreni in termeni medicali, cand in cladirile manastirii a functionat, si mai functioneaza, o scoala speciala pentru acestia. Au fost instruiti aici serii de copii, atat teoretic la nivelul lor de intelegere, dar mai ales practic. Sub indrumarea unor maistri, de exceptie dat fiind ucenicii cu care lucrau, acestia au realizat mobile din lemn masiv sculptat, lucrari care au luat calea exportului. Insa in anul 1984, prin straduinta Preasfintitului Gherasim, episcopul Episcopiei Valcii, Argesului si Oltului, pentru viata monahala a acestui asezamant s-au ivit noi orizonturi, acesta reusind sa reanoade vechiul fir, reanfiintand manastirea. A refacut cladirile si sub pretextul infiintarii unui muzeu al tipografiei, incet, incet asezamantul a fost repopulat. Dupa anul 1989, viata monahala a capatat noi valente. Din anul 1999, staretia manastirii a luat sub conducerea ei si Manastirea Arnota, prin transformarea acesteia din manastire de calugari in manastire de maici.

Sursa informatiei prezentate