Schitul Jgheaburi, Valea Oltului

Schitul Jgheaburi - prezentare si imagini

Schitul Jgheaburi este un schit ortodox din satul Piscul Mare, comuna Stoenesti, judetul Valcea. Minunata bisericuta a schitului, inchinata Nasterii Maicii Domnului, adaposteste o obste de maici ce inalta rugaciuni neincetate pentru binele lumii si mantuirea tuturor.

Schitul este situat la nord-vest de Ramnicu Valcea, deservit de soseaua Ramnicu Valcea - Baile Olanesti. Din orasul Valcea, cu autobuzul, se parcurg 19 kilometri pana in satul Piscul Mare (fost Cucova), apoi pe drum forestier, pana in apropierea schitului. Accesul se face pe Drumul Comunal 160, Ramnicu Valcea - Pausesti Maglasi - Neghinesti - Suseni, sau direct din Stoenesti, localitate situata pe Drumul National 67.

Schitul se afla intr-o depresiune prapastioasa, inconjurata de dealuri impadurite cu specii foioase. Masivul paduros in care se gaseste schitul se afla la nord-vest de satele Deleni si Piscul Mare. Din Piscul Mare se ajunge pietonal la schit si pe o poteca (pe scurtatura) intr-o ora si douazeci de minute.

Schitul Jgheaburi este un foarte vechi loc de sihastrie. Asezarea de aici, intru inceputul ei cel mai indepartat, nu a fost facuta pentru o obste, fie ea cat de mica, ci pentru un singur om, deoarece aici nu este loc nici macar pentru o gradina, legumele si florile crescand pe terase facute cu sapa.

In pisania bisericii scrie ca sfantul locas este construit pe locul unde au existat alte doua biserici de lemn, una datand din anul 1300, in timpul lui Radu Negru, si alta din anul 1600, refacuta la 1640 de Mitropolitul Teofil, in timpul lui Matei Basarab. Ambele s-au daramat. Actuala biserica din zid de piatra a fost construita in anul 1827.

Pomelnicul, scris in zidul proscomidiarului, care-l copiaza cu siguranta pe cel vechi, cu adaosurile de rigoare, incepe cu „leat 1300”. Totusi, primul nume este acela al lui Radu Negru, urmat de un Mihai, de Dan si de Mircea. Cert este ca in momentul in care a trecut pe aici Nicodim, locul de la Jgheaburi nu era pustiu, ci el a gasit un sihastru, continuator al cine stie carei traditii pustnicesti de langa izvorul cu apa sulfuroasa.

Printre ctitori sunt mentionati logofatul Matei, de numele caruia se leaga refacerea schitului in timpul lui Matei Basarab, mitropolitul Teofil, episcopii Ilarion si Antim Ivireanul. Ctitorii principali, din secolul al XIX-lea, sunt doi veri: Popa Ion Andronescu, din Cucova, Popa Ioan, din Cheia si Daniil, ieromonahul din Zmeuret.

Schitul a fost inzestrat de ctitorii sai cu intinderi mari de teren, pierdute la secularizarea averilor manastiresti, din 1864. In jurul schitului au existat si cladiri anexe care, neingrijite, s-au daramat.

Jgheaburi pastreaza bisericuta din zid de piatra si caramida, in forma de nava. Are altar, naos, pronaos si pridvor deschis. Pridvorul este sustinut de sase stalpi grosi din zid. Intre naos si pronaos este un zid care permite o deschidere cat o usa mai mare. Catapeteasma este din zidarie si face corp comun cu peretii laterali ai bisericii. Nu are turla.

Pictura este in fresca, in stil bizantin, fiind executata de Ilie Zugravul din Teius si Constantin Zugravul din satul Zmeurat. Conform inscriptiei semnate de Constantin zugravul din "Zmiorat", biserica a fost terminata in 1826, iar pictura in 1828, an ce se pastreaza pe fatada de est prin semnatura zugravului "Ilie zugrav ot Teius".

Biserica fostului schit Jgheaburi a fost pictata la 1828 de catre Ilie din Teius si Constantin din "Zmeuratu", fara scene profane, fiind locas manastiresc. Ctitoria are fatadele pictate in intregime.

In exterior, peretii sunt inconjurati de un brau median care are deasupra firide pictate. Ferestrele sunt mici, cu deschidere interioara. Biserica este acoperita cu tabla. Nu are clopotnita. Clopotul este asezat pe doi piloni metalici, fixati in beton.

Cladirile din jurul schitului au fost construite in anii 1932, 1963-1968, cu daniile stranse de la crestinii din satele dimpre­jur, cu contributia Episcopiei locului si a Sfintei Patriarhii. Cladirea mare pentru chilii si staretie este amplasata pe un teren mai inalt, la circa 50 de metri inspre vest de biserica si, pentru a ajunge la ea, se urca treptele unei scari de beton.

Renovat in anii 1940 si 1970, asezamantul este in prezent electrificat. Biserica este frecventata de credinciosi si de turisti, datorita izvoarelor cu ape sulfuroase, captate aici din vechime.

Sursa informatiei prezentate